Inflația din România, de referință la nivel global: cât de gravă este criza economică față de restul Europei

de: Alexandru Puiu
20 07. 2022

România se confruntă cu o rată anuală a inflației fără precedent. Criza economică din spatele situației actuale este globală, dar la noi se resimte mai grav din cauza deciziilor economice nu foarte inspirate și a apropierii de conflictul din Ucraina.

Oficiul European de Statistică (Eurostat) a publicat cea mai recentă analiză referitoare la inflația de pe bătrânul continent, defalcând statisticile și pe țările membre ale UE. Cu această ocazie, aflăm că, în iunie, rata anuală a inflației în zona euro s-a aflat la 8,6% în iunie, în creștere de la 8,1% în mai. Dacă ne uităm doar la Uniunea Europeană, creșterea a fost, în aceeași perioadă, de la 8,8% la 9,6%. Partea proastă este că în România se află printre țările cu cea mai mare inflație de pe continent, alături de Estonia, Lituania, Letonia, Bulgaria și Polonia.

Inflația din Europa, din ce în ce mai gravă

În România, rata anuală a inflației a sărit în Iunie până la 13%, comparativ cu 12,4% în mai. Anul trecut pe vremea asta, inflația pe meleaguri mioritice era de doar 3,5%. Cazuri mai extreme se regăsesc în Estonia (22%), Lituania (20,5%), Letonia (19,2%), Bulgaria (14,8%) și Polonia (14,2%). O situație semnificativ mai roz se regăsește în Malta – 6,1%, Franța – 6,5% și Finlanda – 8,1%.

Printre vinovații pentru acest dezastru se numără creșterea anuală a prețurilor din domeniul energiei, unde s-a înregistrat o scumpire medie de 4,19%. Au urmat prețurile la alimente, alcool și tutun. Acestea au crescut cu 1,88%. Nu în ultimul rând, au crescut și prețurile bunurilor industriale neenergetice, cu un avans de 1,15 punct procentuale.

BCE își ia deciziile de politică monetară în funcție de acest cifre, iar pronosticurile proprii ale instituției s-au înrăutățit și ele. Vorbim de 6,8% pe 2022, comparativ cu prognoza precedentă de 5,1%. În condiții ideale, tot BCE estimează o inflație de 3,5% în 2023 și 2,1% în 2024. Din păcate, chiar și aceasta din urmă este mai mare decât estimarea inițială de 2%, prognozată acum câteva luni.